CONEXIUNI

„ -Vezi, tu, se lăsă înduplecat Palade, m-am întrebat în ultimul timp de ce unele ţări avansează, se dezvoltă, progresează, iar altele, şi ştii că mă refer la ţările socialiste, ajung să se blocheze, să se mişte tot mai greu, să reacţioneze cu întârziere la stimuli, tocmai acum, când răspunsul rapid, reacţia promptă la şansa oferită tind să devină o condiţie pentru supravieţuire.

-Tu eşti inginer sau filozof?

-Aş putea să-ţi răspund cu o altă întrebare: Ce este un filozof? Esenţa discuţiei noastre nu este, însă, profesia mea, ci consecinţa faptului că îmi permit şi eu să observ lumea şi să-mi exprim părerea în legătură cu modul în care e alcătuită, cu sensurile mişcării ei. Pentru asta nu-i neapărat nevoie să fii filozof.

-Să ştii că n-am vrut să te supăr. Am încercat doar să fiu un picuţ spiritual.

-Nu m-am supărat. Am ajuns la concluzii „filozofice” după ce, ca inginer, am fost nu o dată pus în situaţia să văd cum ne „suflă” alţii comenzi extrem de favorabile, pentru simplul motiv că nu ne-am putut mişca destul de repede. Nimeni nu mai ia hotărâri. Toată lumea „informează” şi cere aprobări. Şi ştii cum e în „jungla capitalistă”. Dacă-ţi fuge unul cu prada de sub nas, faci foame până nu mai poţi.

-Şi cine-i vinovat?

-Ştii cine? Acest personaj kafkian pe care l-a creat centralismul excesiv al sistemului…

-Stai puţin, vrei să spui…

-Uite, eu zic c-au apărut la noi nişte fiinţe al căror comportament a fost redus la minimum, la o linie. O verticală. Nu, nu te grăbi! Nu e verticala demnităţii, ci verticala subordonării, a supunerii, a apăsării. Ştii cum văd eu portretul acestei creaturi sinistre? O corcitură nenorocită, un mutant cu ochii aţintiţi în sus, tânjind după dispoziţii şi cu un călcâi supradimensionat cu care să impună ordinele proprii, emanate întru dreapta împlinire a gândurilor superioare. A gândurilor rostite sau nu. Aviditatea cu care se aşteaptă indicaţiile „de sus” nu este rezultatul unei simple comodităţi intelectuale. Nu! Ea implică gândul ascuns că astfel şi numai astfel poate şi el la rândul lui să dea ordine, să-şi impună voinţa, ori să obţină vreun avantaj mai concret, lumesc. El are nevoie să fie supus ca să poată supune, el se lasă oprimat ca să poată oprima. Acestei fiinţe, raportul pe orizontală îi apare lipsit de utilitate, ba chiar potenţial periculos. De aceea el tinde să dezvolte lanţul strict vertical. Alături, în jur, se creează alte şi alte asemenea lanţuri. O pădure de funii verticale, plutind într-o lentă legănare ca într-o imobilă Mare a Sargasselor.”

(Fragment din romanul lui Paul Carpen, Spion de prisos)

*

***

Am ales acest fragment genial din romanul lui Paul Carpen pentru că reflectă cu fidelitate absolută propriile mele frământări (dar recomand cu caldură întregul roman Spion de prisos). Chiar aşa! De ce unele ţări progresează iar altele regresează la infinit, în ciuda ajutorului know-how, logistic, financiar, etc, acordat de noii „prieteni”?! De ce unele state au fost spulberate în bucăţele (exemplul Iugoslaviei) iar altele se unesc (exemplul Germaniei)?! De ce Pactul Ribbentrov-Molotov a fost denunţat doar pentru unele state - Letona, Lituania, Estonia, iar pentru România el este încă în vigoare?! De ce, de ce, de ce …?!

La prima întrebare ne răspunde tot cartea lui Paul Carpen: vinovat este personajul kafkian – creatura monstruoasă de tip lanţ, caracterizată de obedienţă, specifică unui sistem centralizat, în cazul nostru – sistemul socialist. Prin urmare, această creatură trebuia să dispară odată cu sistemul socialist, în 1989. Şi totuşi, constatăm că acest personaj nu numai că nu a dispărut dar s-a dezvoltat spectaculos, s-a „mondializat”. Dacă vreţi să verificaţi, încercaţi să deschideţi o mică firmă particulară, un IMM, şi veţi vedea cât de cronofag, energofag şi costisitor este acest demers. Fiecare pas înainte costă mai mult decât face în bani, timp, energie, nervi. Şi asta după 23 de ani de asistenţă occidentală specializată! Veţi spune că asta se întâmplă numai în România, nu înseamnă că personajul kafkian s-a „mondializat”. Iar eu spun: BA DA! Dacă nu mă credeţi, faceţi o mică verificare, posibilă acum cu ajutorul internetului, şi aflaţi numărul funcţionarilor din aparatul UE. Asta se poate face, dar cu verificarea numărului funcţionarilor din instituţiile mondialiste… este mult mai greu. Eu am ajuns la concluzia că funcţionărimea din întreaga lume lucrează pentru un singur obiectiv: GLOBALIZAREA.

Nu am nimic împotriva acestui obiectiv, el fiind visul de aur al omenirii, concretizat de „O singură turmă şi un singur Păstor”. Sunt, însă, categoric împotriva mijloacelor şi metodelor folosite. Nu am nimic împotriva unui stat planetar al naţiunilor suverane, dar sunt categoric împotriva desfiinţării graniţelor şi identităţilor naţionale. Nu am nimic împotriva îmbogăţirii unor state, dar sunt categoric împotriva îmbogăţirii lor prin jefuirea statelor mici. Nu am nimic împotriva unei Constituţii mondiale, dar sunt categoric împotriva ei în forma în care ni se impune ea, acum! Am spus bine: NI SE IMPUNE! Şi nu sunt de acord nici cu modul în care se impune semnarea, şi deci acceptarea, acestui document în situaţia în care popoarele europene AU RESPINS-O PRIN REFERENDUM!

Tot în cartea lui Paul Carpen am mai găsit câteva idei excepţionale, pe care le  redau în următorul fragment:

„[…] o eventuală răsturnare a sistemului este de neconceput înainte de a fi fost aplicate puternice lovituri psihologice, lovituri concepute şi administrate la nivel macro. Nu combaterea marxismului este importantă. Poate nici nu-i posibilă. Exista riscul ca o atare acţiune să se transforme într-o sterilă dispută teoretică. Trebuie să se combată NU PRINCIPIILE, ci REZULTATELE marxismului.  Oamenii trebuie obişnuiţi cu un alt mod de a-şi gândi viaţa: individul să-şi dorească fericirea nu în contextul bunăstării şi fericirii generale, ci dimpotrivă, el trebuie să fie gata să se lupte pentru realizarea fericirii personale în contextul mizeriei şi al suferinţei generale. La nevoie producând el însuşi mizerie şi suferinţă”.

Ştiu că sună cinic. Este apologia egoismului. Dar exact asta se întâmplă în Românica postdecembristă. Grija pentru oameni a dispărut cu desăvârşire, din toate instituţiile, agenţiile, organizaţiile neguvernamentale, societăţile comerciale şi financiar-bancare, alte căpuşe: Preşedintele în exerciţiu al României îi trimite pe români în lumea largă să-şi caute rostul pe care nu şi-l pot găsi în ţara lor iar INTERESUL EUROPEI a luat locul Interesului Naţional în discursul domniei sale; Guvernul României are ca obiectiv principal îndeplinirea obligaţiilor faţă de UE, FMI, Banca Mondială; Parlamentul României are rolul de a modifica legile astfel încât să le „armonizeze” cu legislaţia internaţională; societăţile comerciale au ca unic obiectiv PROFITUL; Fiscul îi hărţuieşte pe toţi salahorii şi salariaţii modeşti ignorând cu totul pe marii miliardari datornici de sume exorbitante; băncile confiscă bunurile achiziţionate prin credit ipotecar acelor nefericiţi care nu mai pot plăti ratele pentru a acoperi credite neperformante acordate unor jmekeri. Şi exemplele pot continua.

(va urma)